Echipa Noastră

Di’Art Clinic a fost fondată cu viziunea de a reduce distanța dintre estetică și stare de bine, oferind o abordare unică în care frumusețea și sănătatea se îmbină în armonie.

Dr. Diana Gavril

Medic specialist in Chirurgie Plastica & Estetica.

Dr. Diana Gavril, Medic Specialist în chirurgie plastică și estetică, este mereu alături de pacienții ei cu cele mai potrivite soluții. Împreună vom redefini frumusețea naturală și armonia corpului tău în cadrul clinicii Di’Art Clinic.

Atunci când ai nevoie de intervenții de înfrumusețare, fie ele estetice sau plastice chirurgicale, vrei să știi că ai luat cea mai bună decizie în alegerea clinicii și/sau a doctorului estetician/chirurgului plastician.

La baza expertizei Doctorului Diana Gavril, director medical al clinicii noastre, stau studii și acreditări valoroase obținute atât în țară, cât și în alte țări în care domeniul esteticii și chirurgiei plastice este într-un stadiu avansat de dezvoltare.

Dr. Talida Suciu

Medic Specialist Dermatolog

Pe dna. dr. o recomandă pasiunea, empatia și atenția la detalii. A urmat facultatea UMF ‘Iuliu Hațieganu’ Cluj-Napoca, iar ulterior pregătirea în rezidențiat, unde s-a dedicat dobândirii abilităților necesare atât în domeniul dermatologiei clinice cât și chirurgical.

Din dorința permanentă de perfecționare, a participat periodic la numeroase workshop-uri și conferințe naționale și internaționale.

Mereu cu zâmbetul pe buze, vă așteaptă în cadrul clinicii pentru consultații dermatologice și proceduri dermato-estetice.

Dr. Mihai Aschilean

Chirurg Plastician

Cu multiple stagii în Europa de Vest şi Statele Unite, Dr. Mihai Aşchilian nu este doar un chirurg plastician foarte bine instruit, ci şi un specialist cu un simţ acut al esteticii, pentru care intervenţiile impecabile din punct de vedere medical sunt o practică de zi cu zi.

Crede că pacienţii trebuie trataţi cu responsabilitate şi atenţie, de la prima consultaţie până la refacerea completă, şi că operaţiile estetice le deschid calea spre recâştigarea încrederii şi a frumuseţii dorite. În chirurgia plastică nu este loc de iluzii, de aceea, înţelegerea nevoilor celor care îi cer ajutorul este crucială, pentru că de aceasta depinde succesul unei operaţii. Indiferent de caz, Dr. Aşchilian îşi ascultă pacienţii şi le face recomandările necesare, fără să-i fie teamă să-şi exprime cu sinceritate opiniile, atunci când necesitatea unei operații nu este stringentă, iar aşteptările nerealiste.

Dr. Bea Lucaciu

Medic Dermatolog

Dna dr. a absolvit Facultatea de Medicina din Cluj-Napoca ,urmând rezidențiatul în dermatovenerologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj . Încă de la începutul carierei sale medicale, a manifestat o pasiune deosebită pentru dermatologie, dedicându-se constant învățării și dezvoltării profesionale prin participarea la cursuri, conferințe și workshopuri.
Trăsăturile sale definitorii în interacțiunea cu pacienții sunt amabilitatea , răbdarea , empatia și seriozitatea .
Vă așteaptă cu drag în cadrul clinicii noastre pentru a vă oferi sfaturi personalizate și proceduri dermato-estetice cu tehnologie și aparatură de ultimă generație, menite să contribuie la menținerea frumuseții și sănătății pielii

Maros Tania

Estetician corporal

  • Tratamente corporale
  • Tratamente faciale
  • Experiență 6 ani în masaj terapeutic FOHOW
  • 4 ani tratamente corporale și faciale

Yoney Ramona Nicoleta

Specialist Beauty

  • Tratamente faciale
  • Consiliere în efectuarea unei rutine personale
  • Experiență 10 ani

Hanna

Estetician

Ioana Gramatovici

Recepționeră

Call Now Button